Реферат: Principala cauza a handicapului
Реферат: Principala cauza a handicapului
după accidente vasculare cerebrale, în majoritatea cazurilor o constituie hemiplegia. Aceasta necesită un accent deosebit asupra măsurilor de recuperare neuromotorie. Termenul “recuperare” sau “reabilitare” expune complexitatea eforturilor în domenii medicale, fizice, psihologice, pedagogice, sociale, profesionale care au drept scop evitarea invalidizării bolnavului şi reîntoarcerea lui la un mod de viaţă normal. Se cunosc trei nivele ale reabilitării, atingerea cărora au loc prin diferite mecanisme.
I nivel. Restabilirea
Scopul acesteia este de a atinge acelaş efect a sistemei, în aceaş componenţă, care puteau fi temporar dezorganizaţi sub influenţa diferitor factori.
Restabilirea are loc atunci cînd nu au murit toţi neuronii, iar focarul constă din elemente intacte. Inhibiţia de protecţie fiind o măsură fiziologică uneori capătă caracter patologic, durînd timp îndelungat şi făcînd imposibile restabilirea funcţiilor. Deaceea uneori o hemiplegie poate dura mult timp, leziunea neuronală fiind minimală. Măsurile medicale trebuie întreprinse anume la acest nivel, pentru a dezinhiba elementele nervoase şi stimularea lor şi aceasta se poate obţine prin aplicarea gimnasticii curative, masajului, fizioprocedurilor.
Acest nivel se obţine în primele 6 luni după accidentul vasculr cerebral.
II nivel. Compensaţia
La alterarea unei funcţii a sistemului, funcţia structurii lezate o îndeplineşte alta ce nu a fost traumatizată.
Scoarţa cerebrală reacţionează orice modificări dintre organism şi mediul extern. La analiza impulsurilor noi ce vin în cortex după lezarea analizatorului motor, în ea se formează noi centre responsabili de indeplinirea funcţiei.
Mecanismul ce permite să atingem nivelul compensaţiei îl prezintă reorganizarea compensatorie, includerea în îndeplinirea funcţiilor sistemelor cerebrale care înainte nu le îndeplineau. Dar la acest nivel nu se atinge o restabilire completă a funcţiilor, mişcările sînt schimbate, cu defect.
III nivel. Readapterea, adaptarea către defect.
În prezenţa unui defect evident, cu leziune neuronală masivă lipseşte posibilitatea compensării din cauza afectării difuze a cortexului. La pacient gradul handicapului va fi evident şi persistent.
Scopul acestui nivel va fi de a învăţa bolnavul către auto deservire.
Se cunosc două tipuri de reabilitare:
1. staţionară
2. de ambulator
Etapa de staţionar prevede acordarea paturilor pentru reabilitarea în secţiile de neurologie, formarea unei secţii de reabilitarea pentru tratarea bolnavilor în perioada subacută, staţionare de reabilitare de zi.
În ultimi ani în toate ţările este tendinţa de a micşora durata reabilitării în staţionar şi a o transfera la etapa de ambulator. Cea mai fregventă formă de organizare a procesului de reabilitare este cea de brigadă. Specialiştii de bază a brigăzii sînt:
1. cinetoterapeuticul
2. fizioterapeuticul
3. psiholog medical
4. psihoterapiutul
5. lucrător al sferei sociale
6. logoped
7. neuropsiholog
8. lucrător în sfera muncii.
În fruntea brigăzii se află neurologul cea trecut specializarea în reabilitarea medicală.
Măsurile de bază a reabilitării sînt:
1. Cinetoterapia
2. Psihoterapia
3. Restabilirea funcţiilor corticale superioare
4. Terapia prin muncă
5. Tratamentul medicamentos
6. Fizioterapia
Perioada acută, durata ei, este determinată regresul procesului de dislocare şi edem cerebral. În ictus hemoragic durata 1,5 – 6 săpt. În ictus iscemic 1 –4 săpt.
În aceasta perioadă se întreprind măsuri pentru a salva viaţa pacientului şi a stabiliza funcţiile vitale.
Măsurile de recuperare se încep cît mai precoce, dar după stabilizarea bolnavului. Reabilitarea pasivă ce include cinetoterapia, masajul, gimnastica pasivă, respiratorie se începe din primele zile.
Reabilitarea activă este strict individuală şi depinde de caracterul infarctului.
Reabilitarea pasivă
Cinetoterapia - se îndeplineşte sub formă de gimnastică curativă, elementele căreia sînt:
1. poziţiile anumite
2. mişcările pasive
3. gimnastica respiratorie
4. privirea fixată şi motilitatea oculară
5. masajul
Trebuia de ţinut cont de creşterea treptată a activităţilor şi preîntîmpinarea oboselii.
Tratarea prin poziţii de gimnastica pasivă se începe în:
· ictus ischemic – la 2-4 zi
· ictus hemoragic – la 6-8 zi în condiţii de hemodinamică stabilă (cifrele TA- lucrătoare, FR- 18-19`, pulsul ritmic.)
I.Tratarea prin poziţie
Dezvoltarea contracturii hemiplegice cu poza Vernike-Man apare la aflarea îndelungată a membrilor paretice într-o poziţie – aferentaţia permanentă de la muşchi duc la formarea în SNC a unor focare staţionare de excitaţie. Există diferite scheme de aranjare a membrilor paretice pentru prevenirea apariţiei contracturilor.
Schema I (după Tcaceva)
Alterarea periodică a poziţiei membrelor în poziţia bolnavului pe spate şi pe o parte.
Poziţia pe spate (des. 1-4) inversă poziţiei Vernike-Man. Mîna paretică se aranjează pe o pernuţă ca toată mîna şi centura scapulară să ie la un nivel pe suprafaţa orizontală. Apoi mîna se aduce lateral pînă la un unghi de 90 º (la dureri se face lent), se îndreaptă şi se supinează. Mîna întinsă să fixează cu langeta, iar pe umăr se pune un săculeţ cu năsip. Picorul paretic se flectează în articulaţia genunchiului sub un unghi de 15-20º ( se pune un rulon sub genunchi), planta să flexează sub un unghi de 90º şi se menţine aşa fixată de pat.
Poziţia pe partea sănătoasă.(des.4.2.)
Membrele paretice ocupă o poziţie flectată.
Mîna se flectează în articulaţia umărului şi cotului, se pun pe o pernuţă, piciorul se flexează în articulaţia coxofemurală, genunchiului şi talocrurală, se aranjează pe altă pernă. Dacă tonusul muscular nu s-a mărit, poziţia pe spate şi pe o parte se alterează la fiecare 1,5-2 ore, iar pe partea sănătoasă 30-50 min.
Schema II(după J. Vontighem 19919)
Alterarea poziţiilor pe spate, partea sănătoasă şi partea bolnavă.
I. Poziţia pe spat (des. 4.3.)
Capul pe pernă, gîtul flectat, umerii se susţin cu perna. Mîna paretică se aranjează pe pernă la distanţă de la corp, îndreptată în articulaţia cotului şi mîinei, degetele întinse. Coapsa paretică este în extensie şi pusă pe pernă.
II. Poziţia pe partea paretică (des. 4.4.)
Capul se stabilizează în poziţia comodă, trunchiul puţin întors şi se menţine din spate şi picioare cu perne.
Coapsa piciorului paretic se aranjează în extensie, articulaţia genunchiului în flexie uşoară. Mîna paretică să întinde pe pernă. Mîna sănătoasă se aranjează pe pernă sau pe corp. Piciorul sănătos – poziţie pe pernă uşor flectat în articulaţia genunchiului şi cocsofemorală.
III Poziţie pe partea sănătoasă (des. 4.5.)
Capul ocupă o poziţie pe o linie cu trunchiul, trunchiul uşor flectat anterior. Mîna paretică se aranjează pe pernă, flectată în articulaţie umărului sub un unghi de 90º şi întinsă.
Piciorul paretic uşor flectat în articulaţia coxofemorală şi artiulaţia genunchiului, gamba şi planta sînt plasate pe pernă.
Mînă sănătoasă ocupă o poziţia comodă. Piciorul sănătos se aranjează în extensia articulaţiei genunchiului şi articulaţia coxofemorală. La tratarea prin poziţie se va ţine cont ca mîna şi articulaţia umărului membrului paretic să se afle la acelaşi nivel pentru a ivita extensia capsulei articulare. Aşa o extensia apare destul de fregvent şi este însoţită de apariţia durerilor.
